Dupa doua puncte

Imi e dor de voi

2011-12-02T22:48:00.000+02:00

Ioana, Mona, Shpaghi, Crina, Alexei, Flaviile, Roxana, Oana-Oana, Teo, Mehedinteanu, Tina, Madalush, Shimo, Augustina, Ioana, Alexandra, Simona, Pescarush, Anushka, Ana, Sumur, Kiti - imi e dor de liceu, de facultate, de PRIME, de serviciu, de 2010, de CNSC, de o petrecere in pijamale, de sedinte interminabile, de deadline-uri, de certuri, de vorbit, de tacut. Cat imi e de dor de voi...

2011-08-03T16:03:00.002+03:00

Joc minigolf cu
Gandurile-mi
Se pierd in decoruri,
In alte randuri.

Parca m-am indragostit...

2011-07-26T01:53:00.001+03:00

De Vama, de Folk you, de Irina Sarbu , de tipul care, de adormit ce era :), nu a observat ca s-a asezat confortabil pe nisip, dar cu tot cu banca. Si de somnul care da tarcoale gandului de a sta treaz pentru a vedea rasaritul. Si de rasarit.

Si de melodia asta :)

si de cati alti si...

Doi plus unu pe doi

2011-07-05T23:31:00.001+03:00

M-am hotarat sa scriu despre sitcom aici pentru ca e o parte extrem de importanta pentru mine. E, mai mult decat orice altceva, un pansament. De aproximativ 2 ani, ma uit in fiecare seara/zi/oricand ma asez in pat si nu citesc sau lucrez la Doi barbati si jumatate. Imi place atat de mult, incat il stiu pe dinafara. Replici, gesturi, tonuri in voce, decor chiar, toate imi sunt familiare. Spun eu ca este doza mea de superficialitate necesara pentru fiecare zi.

Ca e vorba despre cum primul lucru pe care il faci dimineata nu e sa il/o saruti, ci sa te speli pe dinti, ca e vorba despre depresii, esecuri, povesti triste sau mizerie umana, toate sunt privite cu o lejeritate atat de naturala in film, incat echilibreaza perfect o zi proasta. A personajelor sau a mea. Intotdeauna ma simt, inainte sa adorm, ca cineva mi-ar fi spus ca dracul nu e chiar atat de negru. Si asa e, nu e, dracul de el.

Pe-langa-realism

2011-06-21T12:58:00.000+03:00

Are viata asta un stil de a te lasa sa fierbi in suc propriu pana cand crezi ca nu mai poti si zici pana aici, doar ca sa iti spuna, apoi, hai ca nu e chiar asa de rau. Cred ca e felul ei de a ne impiedica sa ne plictisim...

Vine o vreme când (explici naibii ce e cu blogul ăsta):

2011-05-28T01:10:00.004+03:00

E timpul să îţi plăteşti datoriile, deci. Şi pentru că nu am făcut asta până acum (cu excepţia titlului de mai sus), purced la a explica exact ce şi cum e cu de-la-a-la-a. Iniţiativa nu îmi aparţine, David mi-a atras, fără să vrea, atenţia. În puţine cuvinte, a pus o întrebare simplă: ce scop are blogul tău?

Păi cum adică ce scop? păi ce vrei sa spui cu el. Ăăăăă...Aoleu: Ă!? Păi hai să vedem. Am făcut blogul ăsta pentru ca simţeam nevoia să spun lucruri pe care nu aveam curaj să le spun. De atunci, însă, multă apă a trecut pe râuri. Şi-a schimbat drăguţul de blog, de la culori, la descriere, la stil, la subiecte, la şi-aşa-mai-departe şi lalala. Ce a rămas comun perioada asta, ce a ţinut blogul în viaţă (din punct de vedere al neuitării lui de către moi, căci trafic - să fim serioşi!) este faptul că, în realitate, e pentru mine un instrument de învăţare. Nu înseamnă nimic pentru nimeni asta. Dar hai să fim sinceri, poate şi pentru tine e unul. De exemplu, mai mult ca sigur nu ştiai că îmi place melodia cu magicianul. Deci cu ceva tot rămâi. Nu promit să fie neapărat util. Mai scriu şi pentru că îmi place să scriu. Şi să fiu sinceră şi să vorbesc despre lucruri despre care îmi pasă.

Dar încerc să dau un sens blogului, unul mai accesibil, cel puţin. Îi dau mai multe sensuri, chiar. Nu pentru tine, ci pentru mine. E un gest egoist. Pentru că merit :D

Poezie, politica si orchestra simfonica

2011-03-14T15:14:00.000+02:00

Al 5-lea anotimp: femeia. Asa se numeste spectacolul sustinut de Tudor Gheorghe in data de 4 martie, la Sala Palatului. Cristina, care venea pentru prima data sa il vada pe Tudor Gheorghe si, mai mult decat atat, participa la cel dintai concert de muzica simfonica, a scris cateva cuvinte despre spectacol. Nu pot sa adaug decat un aspect care ei i-a scapat: de fiecare data cand imi intorceam, pe furis, ochii spre ea, isi ascundea, sub incapatanarea de a ramane concentrata pe scena, o emotie care a insotit-o si la scrierea acestui post.

Saptamana trecuta la invitatia prietenei mele, Andreea, am fost pentru prima data la un concert Tudor Gheorghe, „Al cincilea anotimp - femeia” . Cele 4000 de locuri din Sala Palatului s-au umplut imediat si eu ma minunam cati oameni poate aduce acest artist in continuare la spectacolele lui.
Uitandu-ma in sala am vazut foarte putini tineri, nu ca as judeca pe cineva, dar publicul era format mai ales din oameni care crescusera cu muzica lui Tudor Gheorghe si gaseau in concertele lui un fel de evadare din cotidian si o reintoarcere la vremurile de demult.

Cum aveam sa descopar atunci cand forfota s-a mai domolit si artistul a aparut pe scena, seara urma sa fie plina nu doar de muzica si cantece, ci si poezie, simfonie, dar si politica. Fiind un spectacol inchinat femeii, toate piesele fusesera alese intocmai si dedicate pe rand, copilei, adolescentei, profesoarei, iubitei, dar mai ales mamei. Orchestratia a fost pusa la dispozitie de orchestra simfonica de la filarmonica Oltenia din Craiova iar sufletul meu de olteanca incepuse sa creasca in mine iar dorul de casa la fel. Micile pauze intre poezie si cantec au fost presarate cu observatii si comentarii politice care au amuzat la culme publicul. Aceleasi probleme, dezamagiri, frustrari, dar calmate apoi prin terapie muzicala.

Pot sa va spun ca doua ore cat a durat concertul m-am lasat dusa de val si prinsa de ceea ce se intampla pe scena. Tudor Gheorghe este un artist desavarsit, care nu doar stie sa capteze atentia publicului, dar sa si interactioneze cu el, sa-l amuze, sa-l calmeze, sa-l intristeze, sa-l distreze.

O anumita melodie care mi-a captat atentia, a fost cantata si de doua ori, spre bucuria mea, a fost „In Arhangel”. Si acum am emotii cand o ascult. Tudor Gheorghe se intreba cum ar fi fost sa participe cu ea la Eurovision. Eu sunt sigura ca ar fi facut senzatie. Voi ce credeti?

Exercitiu II - (incercare de) recenzie

2011-03-14T00:17:00.004+02:00

In general, nu reusesc sa ma desprind complet de lumea unui roman abia citit, incercand sa il analizez, interpretez, uneori chiar rescrie in discutii pe care, ca din intamplare, le ridic obsesiv zile la rand cu noi si noi victime care sunt indeajuns de politicoase sa ma asculte.
Astazi am incercat sa nu imi cristalizez gandurile inainte de a citi cateva recenzii despre romanul incheiat, "Accidentul", scris de Mihail Sebastian. Toate mi s-au parut incomplete si neputincioase, note informative punctate de un lirism preluat.
Asadar, "Accidentul" iti indica, de la inceput, doua niveluri de interpretare: fie te astepti la si urmaresti firul romantic al unei povesti in care vietile personajelor sunt rasturnate de o intamplare, fie astepti, cuminte, sa gasesti un inteles ascuns in titlul exersat in primele pagini de roman.
Povestea este punctata rar de actiune, ea construindu-se pe starile sufletesti ale personajelor, care dezgolesc, strat cu strat, adancurile constiintelor acestora.
Toate luminile se indreapta, in prima faza, catre Paul, un barbat ca oricare altul, pe care autorul il invaluie, malitios, in secret, doar pentru a-l dezvalui apoi, intr-una dintre cele mai intime experiente umane: relatia. Suntem purtati, dintr-o data, prin inceputul, familiar in simplitatea si firescul sau, al unei iubiri: Ann. Devenim martori indiscreti, apoi, la scenele de o intimitate degajata, pentru ca, in final, sa ne punem, la randul nostru, semnul de intrebare care devine despartirea lor. Cu aceasta neliniste, apoi, vedem cum firescul devine treptat necesar si pe urma obsesie, in speranta, moarta si ea in final, ca "inca e timp".
Nora este "accidentul" din viata lui Paul, un personaj aparent neglijat de autor pe parcursul romanului - ce respira un farmec abia perceput. Treptat, cititorul simte, sub suferinta si refuzul de a trai ale lui Paul, sub povestile pline de mister din munti, puterea feminitatii unui personaj aflat intr-o cautare continua. In final, Paul va realiza ca schimbarea din viata sa, nedorita din "umbrele" in care se afundase, fusese regizata de aceasta femeie, ce salveaza un strain pentru a fi, ea insasi, salvata de catre acesta.
Autorul propune cititorului inca o poveste, plina de farmecul si nostalgia unor intamplari dureroase din trecut. Nu o va incheia, totusi, lasand-o, parca, sa moara in munti, odata cu cei care inca isi mai amintesc de ea.
Cititorul se reintoarce cu Nora si Paul inapoi la Brasov, unde fac, in final, cunostinta cu Ann, femeia din amintirile acestuia din urma. Mihail Sebastian decide, generos, sa inlature misterul tesut in jurul iubitei adorate si sa o infatiseze in lumina unei zile de iarna, a unui sfarsit de vacanta si a unui prezent obiectiv, care, pe nesimtite, au trecut in grija Norei: "O fata din Bucuresti. O pictorita".
"Accidentul" este un roman care, la prima vedere, nu cere multa atentie sau implicare. Cu toate acestea, te retine treptat prin firescul intamplarilor, prin naturaletea personajelor si, poate intr-o masura mai mare, prin gingasia amintirilor si aerul de nostalgie pe care acestea il imprima fiecarei pagini.

Exercitiu de scris I

2011-03-07T15:30:00.002+02:00

Dupa incheierea celor 19 romane din seria Anita Blake, am simtit nevoia unui alt punct de vedere asupra subiectului vampiri. De ce? Pentru ca, in primul caz, Laurell Hamilton creaza o lume, paralela cu a oamenilor, care apartine monstrilor: vampiri, varcolaci - de orice savoare -, zane, vrajitoare si demoni. De multe ori, monstrii adevarati se dovedesc aici a fi oamenii, creaturile fantastice fiind cele cu adevarat umane.

Desi captivanta, seria este o lectura usoara, cu un strop de mister, un pic de actiune si multa, multa imaginatie. Daca, la inceput, povestea are miros de roman politist, treptat, ea absoarbe tot mai mult nuante erotice. Din erotism se trece apoi spre o latura mai porno, dupa care, in urma criticilor primite, autoarea se indreapta catre un roman de actiune.

Am petrecut weekendul trecut citind Interviu cu un vampir. Nici aici, reteta nu este cea clasica - Bram Stocker-iana - pentru ca abordarea se indreapta mai mult spre naturalism. Am perceput un pic de sadism subtil in descrierea cadavrelor, a mortii trupului in procesul de transformare a vampirului, ca si in cursul pe care Anne Rice il da vietii personajelor ei. Este o poveste intunecata, cu un farmec aparte si complexa nu din perspectiva actiunii, ci din cea a profunzimii caracterelor: Anne Rice le poarta de-a lungul romanului cu si spre fatalitate. In cazul oamenilor, aceasta este moartea, supranaturala de aceasta data, pentru ca vampirul este aceasta moarte. In cazul celui din urma, moartea este data de insasi nemurirea sa: prin alegerea nemuririi, vampirul alege, de fapt, sa isi omoare umanitatea.

Sunt multe niveluri de interpretare a acestui din urma roman si sunt convinsa ca este o carte care trebuie citita de mai multe ori. Randurile de mai sus sunt impresii proaspete asupra povestii, nealterate nici de timp sau critica si nici de versiunea data de film. Este un exercitiu pe care il voi relua, mai tarziu, comparativ cu notitele de mai sus.

Play

2011-03-04T15:51:00.002+02:00

Am redescoperit o melodie care imi incepea fiecare dimineata de liceu.

Doar...play.

Despre agentii si feedback

2011-03-02T11:31:00.004+02:00

Am facut un mic experiment zilele astea (a se intelege ultimele doua luni). Am trimis aplicatii pentru joburi lansate de agentii de Publicitate & PR din Bucuresti. 15 pana acum si numaram in continuare. Si am facut-o ca la carte. Am vazut anuntul de job, am intrat pe site-ul respectivei agentii, ca sa vad daca as avea, intr-adevar, ce sa fac pe acolo. Ok. Urmatorul pas, citit CV de 'nspe mii de ori, ca sa ma asigur ca nu e nicio greseala. Trimis apoi aplicatia, cu intentia-mi exprimata in corpul de mail, lansand invitatia de a imi trimite un feedback - nu sunt prea pretentioasa, vroiam doar o confirmare de primire a mesajului. Lasand la o parte faptul ca am gasit pe unele site-uri promisiuni de raspuns in maxim o zi (da, dar nu precizeaza care zi, si asta-i adevarat), nici una din cele 15 agentii la care am trimis aplicatia nu a raspuns. La a 16-a, am zis sa schimb strategia. Am vazut ca s-a lansat un job si, negasind pe site-ul lor detalii despre el, am trimis mail la adresa indicata pentru a cere mai multe informatii. Sigur ca inca astept raspunsul, dar am cam renuntat la optimism.

In contraexemplu, mentionez o companie unde am trimis, de asemenea, aplicatia mea. Sigur ca nu aveam nicio sansa sa lucrez acolo, dat fiind faptul ca nimic din CV-ul meu nu ma califica pentru a intra in echipa lor. Cu toate acestea, ei mi-au trimis un raspuns, prin care mentionau ca au primit CV-ul, l-au citit si, chiar daca nu exista niciun post disponibil in prezent, raman in baza lor de date. Culmea!!! Raspunsul nu era automat, oamenii aia chiar citisera CV-ul meu.

Bun, si acum sa luam in calcul, pentru agentiile de mai sus, varianta in care CV-ul meu intr-adevar nu are nimic de-a face cu ceea ce cauta ei. Pai bine, mai, oameni buni, eu inteleg si asta. DAR: cum sunteti agentii cu o anumita imagine (pozitiva, se intelege), cum, conform celor spuse de voi, sunteti cei mai buni, inteleg ca intr-adevar aveti nevoie de un om de comunicare. Pentru ca nu ma indoiesc ca, daca ati fi avut unul in echipa, ati fi stiut deja ca politicos, frumos si necesar este sa raspundeti atunci cand primiti o solicitare, de orice fel. Daca nu pentru altceva, macar din considerente pragmatice. Gestul conteaza, stiti?

(din)spre

2011-02-03T13:36:00.000+02:00

Inchid ochii sa vad incotro ma indrept.
Nu mai ascult ca sa ma pot auzi,
Grabesc pasii sa nu ma ajung din urma...
Vin spre tine ca sa ma pot ascunde.
De tine. De mine. De mine..

Muzica si simbolism

2011-02-03T13:16:00.007+02:00

Cel mai bun exemplu pe care il am ca sa pot face aceasta paralela este mai jos (inainte sa citesti mai departe, porneste melodia):

Pentru inceput, apartine genului de muzica "symphonic metal". Cel putin din punctul meu de vedere, termenul este un oximoron. Metal este o muzica dura, agresiva. Muzica simfonica, pe de alta parte, este asociata cu armonie si liniste.

De ce, deci, metal simfonic? Si de ce este considerata perfectiune in muzica?

Pentru cei care cred ca vocea doom nu este decat un grohait din care nu intelegi oricum nimic, le propun un alt punct de vedere. Pornind de la simbolism.

Asadar, poezia simbolista plaseaza in prim plan binele si raul, frumosul si uratul. Facand analogia in muzica, hai sa facem un mic exercitiu. Imagineaza-ti ca vocea doom pe care o auzi de la basistul trupei este uratul, iar vocea sopranei, frumosul. Ce poate fi mai armonios si mai complet decat imbinarea a doua laturi ale unui tot? Frumosul nu poate exista fara urat, nici binele fara rau; asta pentru ca, in absenta uratului si a raului, nu ar mai exista frumosul si binele, neavand la ce sa le raportezi. Prin urmare, uratul nu este decat o varianta a frumosului. La nivel de mesaj, metalul simfonic abordeaza subiecte care mereu contrapun doua pozitii: eroism, sacrificiu, iubire, moarte, lupta dintre bine si rau. Prin urmare, conflictul se transmite atat la nivel textual, cat si sonor. Acum, asculta inca o data melodia, cu versurile in fata.

Ce faci? Na, uite (ce) fac!

2011-01-21T18:56:00.010+02:00

Auzi asta cand incepi o conversatie. Intotdeauna. Dar, de fapt, ce intrebi?

Cateva posibile scenarii:

Ce faci?
Imi era dor de tine.
Gand la gand. Vreau sa te vad.

Ce faci?
Uite pe acasa. Tu ce faci?
Vreau sa iti povestesc ce mi s-a intamplat. Hai sa-ti zic:

Ce faci, ai un minut?
Da, spune-mi.
Pai vreau sa-ti cer un favor...

Ce faci?
Bine, tu?
Bine, uite, vroiam sa te intreb ceva.

Ce faci?
Scriu un eseu.
Si eu tocmai ce (nu aveam cu cine iesi) te-am sunat sa iesim la un suc. Ai chef?
Am chef, dar nu pot sa ies. Du-te tu :) (unde am eu chef sa te trimit, sau du-te, numai lasa-ma in pace)

De la inceput suntem nesinceri, pentru ca nu intrebam niciodata "ce faci?" ca sa aflam chiar cum esti, ce se mai intampla cu tine, daca ai nevoie de cineva cu care sa vorbesti sau, pur si simplu, cum e ziua ta.

Recunosti fiecare relatie de mai sus prin directia pe care o ia discutia. Nu numai ca nu esti dispus sa stii ce face celalalt, nici macar nu ai chef sa ii spui ce faci tu. Iubit, prieten, amic, coleg de munca, dam un scop relatiilor dintre noi. Odata aparut scopul, odata disparut dezinteresul, in ce masura sunt aceste relatii valoroase?

Vreau sa imi spui ce mai faci. Atat. Fara sa uiti ceva, fara sa te temi ca ma vei plictisi. Vreau sa te ascult si vreau sa ma intrebi ce mai fac. Am atatea sa iti povestesc...

Later edit: ma suna sora mea:

Ce faci? ...

Agitatie

2011-01-07T16:40:00.003+02:00

Traversam ieri unul din pasajele supraaglomerate de metrou, supraincarcarcat de oameni, forfota si sensuri de mers. Inevitabil inca, ma pierd, ma sperii de furnicareala din care nu disting decat o mana, un spate, un ras prea tare sau o respiratie prea fierbinte chiar langa obrazul meu. Si imi caut refugiu in muzica data la maxim in urechile care deja ma dor, in ochii fixati in podea si in arabescurile de noroi desenate de trecatori. Ghetuta mea le distruge, rand pe rand, in fuga smintita dupa alte ghetute. Roz, inalte, patrate, acoperite de un pantalon mult prea generos sau indraznete, dezvaluind supletea unui picior impudic. Traduc, fara sa vreau, chipurile pe care ochii le vedeau cu un moment in urma in sobrietatea, veselia, graba si nelinistea de jos. Un pantof lacuit, cu un strop de noroi in varf, care alearga. E accesorizat, desigur, cu o servieta. Depaseste in drum doua cizme mici, cu flori pe care inca mai sta putina zapada. Alaturi, doua ghete negre, molesite de caldura si obosite, vegheaza jocul spre inainte al cizmulitelor care necontenit intreaba pe unde sa mearga.
Las in urma doi pantofiori mici, care se straduiesc sa mearga cat mai corect. De neinteles, isi lovesc mereu tocurile de patratele incapatanate care tot apar in drum.
In metrou. Imi cobor ochii pe o pereche de bocanci uriasi care nu au stare. Se aseaza apoi langa mai micile mele ghetute, fara sa le observe. Incet, se apropie doi adidasi. Se apropie atat de mult, incat opresc muzica. Discutia incepe asa: "Ce faci, ma urmaresti acum?"

Nesomn in nenoapte

2010-12-16T06:49:00.003+02:00

Inca intuneric. Plapuma doarme lenesa langa mine, si doar eu si butoanele tastaturii ne-am trezit. Nu pot dormi. Am un munte de ganduri inainte si ma ascund in inca-noapte si in uruitul monoton al primului tramvai...au inceput sa se auda si masini. Oameni nu...oamenii sunt zgomotosi noaptea.
Ziua nu a inceput. E doar dimineata. Si e bine.
As fuma o tigara...

Replica la posturile: "Incapabili @work" si "Ghid practic: Ce sa NU faci cand esti piarist" de pe blogul VisUrat.ro

2010-11-23T12:53:00.039+02:00

Aceste doua posturi au aparut pe blogul domnului Sebastian Bargau, Visurat. Primul post, scris la 14 IULIE 2009 (Atentie, domnule Sebastian Bargau, nu l-ati scris pe 14 iunie 2009) intitulat Incapabili @work, priveste o eroare care a fost facuta in trimiterea informatiei ce viza evenimentul pe care il pregateam in acea perioada (iulie 2009). Cel de-al doilea post, scris in data de 20 noiembrie 2010, se numeste Ghid practic: Ce sa NU faci cand esti piarist.

Am sa le iau pe rand, analizand cateva aspecte care mie mi se par importante:

I Post: Incapabili @work

Domnule Sebastian Bargau, v-am demonstrat in repetate randuri ca subiectul dezvoltat de dumneavoastra nu are nici un fundament. De ce: nu ati reusit, nici dupa ce v-am atras atentia, sa intelegeti ca exista o diferenta intre un comunicat de presa si un anunt. Cred asta pentru ca dumneavoastra scrieti: "E un comunicat de presa ca toate celelalte", "comentariu lasat (...) pe post de comunicat de presa pe blogul www.orasuldeva.info".

Am sa va explic mai detaliat, in acest caz. Nu trebuie sa ma credeti neaparat pe mine, aveti libertatea de a intreba absolut orice om de PR (atentie, oameni care sa activeze in domeniu, deci avizati sa emita pareri cu privire la ce inseamna si cum trebuie sa se faca PR-ul).

Comunicatul de presa presupune o structura foarte bine definita, ca si un protocol de emitere. Un comment/anunt (incadrat in limitele unor casute pe care expeditorul trebuie sa le completeze; ex: nume, adresa e-mail, mesaj) nu poate suplini un comunicat de presa; in concluzie, nu poate fi nici confundat cu un comunicat.

Mi-am asumat greseala de a nu fi trecut in acest comment ora de incepere a conferintei de presa (datele de contact au fost lasate in ideea de a fi contactata pentru mai multe detalii - lucru care s-a si intamplat ulterior). Am completat aceasta informatie cu un e-mail, la foarte scurta vreme dupa trimiterea comment-ului (mailul cuprindea: comunicat de presa, prezentarea evenimentului si orarul evenimentului), trimis doamnei Bargau, responsabila pentru site-ul Orasuldeva.info (unde, in final, a aparut DOAR commentul meu, cu informatia trunchiata)..

Asadar: dumneavoastra m-ati numit incapabila de doua ori (explicit) FARA sa aveti nici un argument.

Tot in acest prim post, vorbind despre conferinta de presa din 13 iulie, ati spus: "la care se lauda niste politicieni" + "vorbim despre Primarie si bani publici dati unei firme de consultanta care sa se ocupe, ce mai conteaza?". Ati mai spus, de asemenea, in postul aparut in noiembrie: "m-am interesat si in alte parti". Domnule Sebastian Bargau, imi puteti spune ce surse ati verificat ca sa ajungeti la o astfel de concluzie? Cu siguranta nu m-ati intrebat pe mine (dupa cum am vazut publicat in primul post, aveati adresa mea de e-mail) si cu atat mai putin institutiile din Deva implicate in proiect si pe care le acuzati in mod public FARA sa aveti dovezi.

Al II-lea post: Ghid practic: Ce sa NU faci cand esti piarist

Aveti tot dreptul sa emiteti pareri personale pe blogul dumneavoastra: "Atunci se pare ca a descoperit si ea internetul" - nu ma leg de acest aspect; totusi, din nou informati cititorii dumneavoastra gresit: "cam pe atunci (13 octombrie 2010) a aparut pe Twitter si blogul tot pe atunci l-a pornit". Blogul meu a aparut in luna septembrie 2009 (verificati, va rog, dupa cum v-am sugerat, informatiile pe care le postati). Cu Twitterul aveti dreptate pe jumatate. Am avut un cont din luna decembrie 2008, pe care l-am inchis cu doua zile inainte de a il deschide pe cel descoperit de dumneavoastra (nu e informatie de interes pentru nimeni, decat in masura in care afirmati ca nu stiam cu ce se mananca online-ul).

MENTIUNE: cautarea numelui pe "gugal" si faptul ca ma deranja ca apare in cadrul postului dumneavoastra pe prima pagina, cu tot cu acele comentarii pe care nu v-ati obosit sa le cititi macar (in care eram acuzata ca m-am angajat pe baza unor performante sexuale) si pe care le-ati sters la rugamintea mea, dupa un an si jumatate!!!!!... nu trebuie luata in ras. Este vorba de imaginea mea, pe care am dreptul sa o apar. Eu, spre deosebire de dumneavoastra, nu fac bani din blog. Din acest motiv nu scriu decat atunci cand VREAU. Nu ma intereseaza traficul de pe blogul meu (care este, intr-adevar, mic, dupa cum ati avut amabilitatea sa sugerati: "nu va obositi, a scris doua articole din 8 octombrie pana acum").

Ajung la partea cu greseala propriu-zisa care a generat cel de-al doilea post: faptul ca eu am trimis un forward al e-mailului primit de la sotia dumneavoastra.
Imi cer scuze inca o data (va aduceti aminte, desigur, ca am facut acest lucru si in e-mailul pe care l-ati primit cu doua ore - aproximez - inainte sa scrieti acest al doilea post). Imi cer, asadar, scuze fata de doamna Bargau. Intr-adevar, este o greseala pe care mi-o asum, si pe care am facut-o la nivel personal. De asemenea, ca om de PR trebuia sa ma gandesc la acest aspect. Nu am facut-o, motivele pentru care s-a intamplat asta nemaifiind relevante.

Mentionez ca am fost atenta la continutul e-mailului doamnei Bargau, care, dupa cum ati spus chiar dumneavoastra, era o "conversatie nevinovata intre ea si nevasta-mea". Mailul NU continea informatii care sa nu fie publice.

Din cercetarile mele, reiese faptul ca violarea secretului corespondentei (aici intra toate formele de corespondenta - telefonica, scrisa sau electronica) se aplica in conditiile in care persoana care se foloseste de informatie (interceptare, retinere, transmitere prin orice mijloc de comunicare) nu a fost parte a corespondentei (expeditor sau destinatar) - prin urmare, nu are niciun drept sa fie in posesia informatiei. In ce priveste obligatiile expeditorului si ale destinatarului, nu am reusit sa gasesc pana in acest moment nicio precizare.

Motivul pentru care v-am trimis aceste forward-uri este faptul ca nu mi-ati lasat alta varianta. Dumneavoastra nu criticati (critica, pentru a avea efect, trebuie sa fie constructiva), dumneavoastra desfiintati din start. Ati spus in comentariul la primul post (ulterior convorbirii noastre telefonice din 13 octombrie 2010) ca "nu ma intereseaza". Aveti un blog urmarit, sunteti citit de oameni. Si le oferiti informatii eronate. Dupa parerea mea, aveti responsabilitatea sa va informati corect cititorii. Asta inteleg eu prin profesionalism.

Pe de alta parte, neprofesionist este, din partea dumneavoastra, sa emiteti judecati despre ce trebuie sa faca un PR, luand in considerare faptul ca dumneavoastra nu aveti decat tangential legatura cu domeniul.

Ce mi se pare un pic surprinzator din partea dumneavoastra este faptul ca ati facut exact aceeasi greseala de care ma acuzati pe mine in acest al doilea post: ati transmis mai departe corespondenta noastra (pornind de la premisa pe care v-ati bazat acuzatia: transmiterea, reutilizarea informatiei - obtinuta prin orice mijloace de comunicare - prin scris/vorba sau alte mijloace de comunicare este nepermisa fara acordul celuilalt). Din cele scrise de dumneavoastra: "mi-a trimis e-mail sa imi spuna ca-i deranjata...", "m-ai sunat sa sterg comentariile...", "daca-ti cauti numele pe google eu sunt primul rezultat", "degeaba imi dai mail la forwardul initial" - sunt informatii pe care eu vi le-am oferit telefonic si prin e-mail si care erau confidentiale. NU v-am dat acordul de a le publica.

In final, domnule Sebastian Bargau, as vrea sa va arat (tot din cercetarile mele) un alt nivel la care posturile dumneavoastra au dat gres:

ARTICOLUL 30 - Constitutia Romaniei

Libertatea de exprimare
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(sursa)

Cadou

2010-11-02T11:52:00.005+02:00

Astăzi...

M-am trezit cu o voce care totdeauna mă bucură. Și mi-am amintit...este 2 noiembrie.
Apoi...mesaje care mă așteptau, telefoane care începuseră să sune...și m-am speriat. M-am întins din nou și am închis ochii, așteptând să treacă ziua.
O oră mai târziu, citesc mesajele voastre. Holul din biroul în care sunt acum este lung. Și mă ridic de pe scaun, mă așez iar, mă ridic din nou și aproape că alerg. Înainte, înapoi, iar înainte...mă așez în fața tastaturii și încerc să vă scriu...și nu pot. Sunt copleșită. Primul cuvânt pe care mi-l amintesc este prieteni. Pentru că mi-ați făcut cadou o zi de care mă bucur, pentru că v-ați gândit la mine, pentru că mă lăsați să vă arăt uneori că îmi sunteți dragi, pentru că, de dragi ce îmi sunteți, nu am curaj să vă recunosc asta. Pentru voi sunt aceste rânduri.
Și...da, nu vă înțeleg mereu, vă mai supărați pe mine, va cert, mă certați și nu ne mai vorbim, doar ca să ne spunem apoi că suntem, de fapt, niște prostuți..."eu sunt prostănac. Ba nu, eu. Nu măi, prostănacule, eu sunt prostănac, ce naiba?"...putem să facem toate astea, poate fiindcă știm că ne vom vedea și mâine, ne vom certa și mâine, că să ne împăcăm apoi în ziua următoare.
Este această familiaritate care, într-o zi ca asta, îți spune că ești acolo unde trebuie. Se spune că cei la care ții nu trebuie să te facă să plângi. Ei, astăzi mi i-ați contrazis pe toți. Inclusiv pe mine. :)

Vă mulțumesc și vă îmbrățișez.

Un argument si atat

2010-10-08T14:41:00.003+03:00

O poveste de dragoste, poate

"Punând capăt unei relații care nu avusese loc niciodată, Clara îi făcuse un cadou de neprețuit: o poveste. De-a lungul celor două săptămâni de aventură, Virgile își regăsise gustul pentru ficțiune și pentru libertatea îngăduită de ea. Clipa care lipsea, a întâlnirii lor, avea să rămână veșnic prezentă în el, aidoma unui organ tainic ce nu figurează în nici o carte de anatomie, dar fără de care inima nu ar putea bate.
Virgile respiră aerul rece al nopții de octombrie. Era viu. Niciodată nu știuse lucrul acesta cu atâta intensitate".

Draga PRIME-isor,

2010-10-05T22:45:00.010+03:00

Stii ca ai imbatranit cand spui, ca mine, ca ai crescut in PRIME cu 4 generatii de boboci.

Cum a fost? 2006-2007, primul an de PRIME, a insemnat pentru mine proiecte mici si indraznete, a insemnat Adriana Lungu si Ioana Traista, ultima zi de pregatire a primului CNSC la care am participat, Cristina Ungureanu si Alina Rosu.

2007-2008 - prima data coordonator. La departamentul de HR. Cu povesti cu detectivi si extraterestri, cu o excursie la munte cu Madalush si Viorel (pe care nu il cheama Viorel, dar eu asa il tin minte), cu Mehedinteanu si mustata-i. Si cu primul CNSC si cu oameni pe care i-am descoperit

aici: 2008-2009 - A fost odata ca niciodata Scoala de Iarna. Cu rock n' roll si metalisti, in scenete cu maicute, babute, pitipoance si grudge. A mai fost o noapte de iarna petrecuta cu o chitara si multi prieteni, la un pahar de vin fiert alb si un colind.

2009 - 2010. A fost CNSC!!! Si ce mai CNSC a fost :) Si oameni faini, lacrimi multe, karaoke si un vals in centrul istoric.

2010 - 2011 - Dau cuvantul acum, cu incheierea:

PRIME Romania deschide recrutarile anului 2010. Si te invita sa iti construiesti amintiri alaturi de oameni deosebiti, sa cresti mare si sa inveti in proiecte mai mult decat faine.

Eu am plecat. De azi va uit.

2010-09-01T17:14:00.010+03:00

Uite asa. Am plecat astazi, desi mi-ar fi placut sa mai stau putin. Tocmai ce am descoperit un pamatuf alb umblator pe care imi placea sa il gheruiesc.

Ei bine...sunt in tren. Ea e langa mine. Iar hata-hata de m-am plictisit. O sa o cert cand ajungem. Gata, iar plecam la drum. Mai, ce de oameni pe aici. Dati-va la o parte, nu vedeti ca trec? Gata, in sfarsit liniste. E cam zgomot pe aici, dar merge. Uite, aluneca. Uiiii. Si aici ce e? Hm, stai ca te prind eu. Whoaaaa, ce mare e. Am pe unde sa alerg, e bine. E perfect.

Hai acuma, lasa-ma sa ma joc. Da-mi de mancare. Ai plecat?

by Misha.

Duminica de august

2010-08-10T17:17:00.007+03:00

Da, ieri imi doream sa ma vezi. Imi doream ca, la sfarsit, sa te zaresc in public si sa iti zambesc. Imi doream sa razi cand spun vreo prostie si sa te miri ca pot sa ma transform sub atatea priviri. Imi doream sa te ridici in final si sa nu spui nimic. Doar sa imi zambesti.

Astazi vreau doar sa fii acolo. Am sa iti caut eu zambetul...

Draft

2010-08-02T12:13:00.008+03:00

Crina mi-a dat mai demultisor o leapsa. Am scris mare parte din acest post acum ceva vreme, dar nu am reusit sa il finalizez. Nici macar acum. Intrebarea este simpla, raspunsul, mai putin: ce vor femeile de la barbati. Bineinteles ca fiecare raspuns va fi mai mult decat subiectiv, bazat pe experienta personala. Ma detasez doar partial de ce vreau eu, si raspund asa:

Cred ca o femeie vrea sa fie ea insasi langa barbatul de langa ea, fara teama ca el se va indeparta. Vrea sa vrei sa o cunosti. Si vrea sa o vezi mereu femeie: prietena, iubita, amanta, toate in acelasi timp, fie ca e feminina sau vulgara, nepieptanata sau imbracata intr-o pijama deloc flatanta.
Vrea sa o certi cand greseste, ca sa vada ca iti pasa. Si vrea sa ii zambesti cand face ceva bine. Totdeauna si cat mai mult.
Vrea sa o lasi singura. Apoi vrea sa stie de ce o lasi singura.
Vrea sa fii indugent si amuzat cand e copil, ascultator si lenes cand iti indreapta o suvita.

Nu stiu daca poti, intr-un cuvant, doua, o suta, un milion, sa raspunzi la intrebarea asta. Mai inainte de a fi femei si barbati, suntem oameni. Si ne dorim iluzia ca nu suntem chiar singuri. Incolo, relatiile de cuplu se intemeiaza, se solidifica sau se destrama din nuante.

Iata-ma-s! Misha.

2010-07-29T18:13:00.005+03:00

Imi pare bine ca ma cunoasteti.

My name is Misha

2010-07-27T00:45:00.007+03:00

Si iata-ma angajat intr-o agentie de PR. Sunt numai fete pe aici. Toata ziua striga Misha, de parca sunt lovite de streche. Si nu stiu de ce, de fiecare data se uita la mine. Stiu ca sunt un tip ok, dar nu mi s-a intamplat pana acum asa ceva. O fi misha vreun cod erotic? Stiti, cum sunt pasarile: care tipa mai tare, castiga fata...deja trebuie sa am grija la tot ce fac, la cum misc, la cat respir. Cu cat atrag mai putin atentia, cu atat mai bine. A fost strategia mea dintotdeauna.

Am mancat azi ca un porcusor de Guineea. Cred ca am mancat unul, de fapt. Nu pot sa ma misc. Picioarele imi sunt intepenite. Burta iese amenintatoare de sub iuresul de puf de pe piept.

Vin noile mele colege si ma pipaie cu un zambet amuzat. E penibil. Oare eu daca le fac la fel o sa le placa? Dar nu spun nimic deocamdata: fac un masaj excelent. Ma tine in forma, cel putin. In forma de paianjen, cu picioarele lesinate pe langa umflatura abdominala.

Fetelor, nu mai radeti asa de tare, incerc sa dorm! Ce-a fost asta? Gri? Rotund? Zboara? Imi suna cunoscut...pranzul!!! Ce?? Nu iar chestia aia roz de ieri. Bleah! Hm, nu e rea. Inca o gura si ma revolt. Stai ca imi e sete. Hei, unde pleci cu apa mea? Asa, mai bine. Mai calda nu gaseai? Trebuie sa va invat eu de toate...dupa ce mananc. Bleah! Chiar trebuie sa te lasi de gatit. Bleah! Acum mi s-a facut foame. Hm, e buna. Ce, ce? Ficatel? Si carniiiita. Si ce buchet incantator au. Hai ca azi parca esti chiar multumitoare. Iar vorbiti!? Dati muzica mai tare. Desi gusturile lasa de dorit. Uf! Ca tare intelegator sunt. Hai naiti nait, pauza de siesta.

Meci

2010-07-27T00:01:00.008+03:00

Mi se spune "Ia uiteeee". Sunt tanar, viguros, am vocea subtire si fetele spun ca sunt dulce. Sunt super-erou de profesie si imi place sa vad cum raufacatorii o iau la fuga atunci cand ma vad...spre mine fug de obicei.

Astazi am castigat cea mai mare batalie de pana acum. Erau cinci...fete, baieti, care de care mai fiorosi si mai indarjiti. Heh..nu mi-a trebuit mult sa le atrag atentia. O privire mai dura, i-am strigat si...a inceput! Sut in fata, ricoseu, pumn pe stanga, blocheaza, carata de dreapta, cade - urlete, galeria e in delir...

...multe culori...roz (parca nu se mai poarta culoarea asta), auriu, ceva sclipitor imi ia ochii...si pornim la drum. Hâţa-hâţa - hâc! - hei, tanti, nu te mai misca asa. Ba la dreapta ba la stanga! Aa, stai, capul meu se misca. Heeeei!!! Na, sa te inveti minte! Na si de-aici! Doamne, dar inalta mai esti! Unde ma duci? Aa, e cald. Ce e asta? E bun. Nu, nu vreau, multumesc. Pe seara am antrenament. Hm...hai ca iau o gura mica totusi. Bleah! Nu prea stii sa gatesti. Ce e asta? Hei, nu ma brusca. Nu...pot...sa respirrrr. Hm, apa. A plouat azi. Brrr! Ai dat si pe mine!!! Fii mai atenta data viitoare! Bine. Hai ca mi s-a facut somn, ma culc. Stinge lumina. Dimineata sa fii aici cand ma trezesc.

Lucruri de stiut, locuri de vazut

2010-07-26T14:52:00.008+03:00

Fata frumoasa cu destin tragic Loreley

Now there's a light that shines on the river
Blinding my eyes from so far away
Shot through the heart but now I know better
As hard as it is to resist the song that you play

Lorelei

Cand?

2010-07-21T23:29:00.003+03:00

Cand o sa am de ce. Sau cand o sa il reinventez. Pe ce. Cu ce? Cu timpul. Cat? Cat trebuie. Cum? Cu grija. Unde? Afla. De ce?

De ce mai sunteti?

2010-07-21T16:59:00.004+03:00

Astazi o pisica a murit in mainile mele. Calcata de masina, dupa ce, cateva minute, ingrozita, a incercat sa isi gaseasca refugiul langa rotile criminale de pe Magheru. Si, strivita, inca vie, am dus-o pe margine. Si am stat cu ea, incercand sa ma hotarasc sa ii rup gatul ca sa moara mai repede. Cineva s-a oprit langa mine si a sunat la urgente veterinare. A chemat o ambulanta, ca sa ii faca o injectie. O moarte facuta de om pana la capat. Ni s-a spus ca numai ambulanta costa 100 de lei. Asa ca i-am pus mana pe gura si pe nas, simtind ultimele batai ale inimii, rezultat al inertiei, caci viata nu mai avea.

Imi e sila de voi. Imi e groaza ca nu stiti sa fiti oameni. Nici cei care isi odihneau carcasele in masini, in timp ce treceau peste pisica ce, in stare de soc, ridica labuta sa protesteze. Nici cei care nu sunt in stare sa spuna altceva cand aud ca o fiinta e pe moarte, calcata de masina, in afara de pret. Nu aveti nici o scuza. Ca sunteti asa cum sunteti. Ca sunteti, pur si simplu.

Strain

2010-07-17T15:19:00.006+03:00

Ochii tai se indreapta catre mine doar ca sa fuga. Te privesc si nu te te mai intalnesc. Iti vorbesc fara sa iti pot spune ceva.
Mana ta imi cade pe brat si nu imi simti tresarirea...
Rad cu tine si nu auzi ca te cert. Razi, iar ochii tai imbratiseaza un necunoscut mie.
Esti aici si te tot caut...unde esti? Cand ai plecat?

Nostalgie

2010-07-17T00:25:00.003+03:00

Am regasit in scrisori vechi si amintiri pe Ion Minulescu.

"Un singur lucru-ti cer: Sa nu regreti...

Si-acum,
Paseste-ncet sa nu-mi destepti covorul
Si mastile-adormite pe pereti!...
Paseste-ncet ca si cum n-ai fi
Intrat aici!...
Odaia mea e o scena-n care-actorul
E vesnic altu-n fiecare seara -
O scena ce-si pastreaza doar decorul
Si linistea
Ca si o modesta gara
Prin care trenurile trec mânate
De gestul unor mâini halucinate.

Paseste-ncet sa nu-mi destepti minciuna
Scrisorilor inchise prin sertare
Si florile-adormite prin pahare.
Odaia mea e grota fara soare
Prin care nu mai intra azi
Nici una
Din cele ce pasira la-ntâmplare...

Paseste-ncet sa nu-mi destepti bazarul
De lacrime-ncrustate prin dantele
Si nasturi descheiati de mâini rebele.
Odaia mea-i cavoul fara poarta
Din care poti iesi afar cand vrei,
În el nu odihneste nici o moarta,
Ci numai visuri blonde de femei...

Paseste-ncet sa nu-mi destepti groparul
Si umbrele-adormite pe pereti,
Paseste-ncet si nu privi spre ele...
Si nu uita ce-ti cer: Sa nu regreti!"

(A)Normal

2010-07-08T01:11:00.004+03:00

Te-ai gandit vreodata sa furi punga cu Fornetti a omului care merge in fata ta, sa incepi apoi sa alergi si sa te intorci pentru o secunda ca sa ii zambesti strengar si fericit?

Te-ai gandit sa tipi, sa te zbati, sa plangi, sa o iei in brate si sa simti, dureros, cum incearca sa scape si sa te mangaie, in loc sa nu spui nimic?

Te-ai gandit cum ar fi sa te faci de ras in fata unei multimi, doar ca sa vezi ce reactie au?

Stii ca ai libertatea sa faci toate astea, si alegi sa nu fii liber?

Si totusi...

Cauti sa trisezi in noptile in care fugi de somn, in tigara aprinsa pe furis dimineata, cand ramai singur, in inghetata pe care o mananci vinovat afara in ploaie, in cartile in care iti scufunzi ochii pana la durere...

Gasesti evadarea ta in viciu. Si orice evadare aduce cu ea o noua libertate, dar omoara, in acelasi timp, alta.
E bine, deci, ca nu stim ce inseamna libertatea: avand-o, ar inceta sa mai fie libertate. E bine, deci, ca ne putem permite libertati...micile minciuni pe care ni le injectam, din cand in cand, ca sa uitam ca ne inlantuim voit fiecare zi.

Cine este Bucuresti?

2010-06-16T21:35:00.005+03:00

O personalitate pentru fiecare anotimp, pentru fiecare an, chiar pentru fiecare om care il cunoaste. Si cred ca trebuie sa il urasti intai ca sa poti, in final, sa il cunosti si sa il iubesti.

Astazi este molcom, scufundat in caldura care il moleseste; maine va fi furios, altadata indiferent, poate rece si inchis in micimea tulburarilor sale.

Dar intotdeauna il recunosti seara. Seara, Bucurestiul isi uita aglomeratiile, agitatia si nelinistile. Redevine Bucuresti cel cochet si tacut in acelasi timp, cu tristetile, cu iubirile si cu visele lui.

Il auzi in cantecul de acordeon de la Universitate, il simti in fumul tigarii unui trecator si il mirosi in parfumul de flori pe care ti le vinde o tiganca vorbareata; il vezi in stradutele claustrofobe de pe Lipscani, in semiintuneric si parfum de vechi?

...cine este Bucurestiul tau?

Inapoi la sfarsit

2010-06-07T22:27:00.003+03:00

Secundele curg tot mai repede. Inima incepe sa iti bata din ce in ce mai tare. Ai vrea sa plangi...pentru ca nu ai de ce sa plangi. In schimb, incerci sa razi. Rad si ceilalti cu tine, si atunci razi mai tare, ca sa te convingi.

O sa ai timp sa plangi. La sfarsit. Razi acum...

Scrisoare de liceu - catre El

2010-06-04T21:03:00.004+03:00

Trimisa de Ea printr-un al treilea, la ora de sport. Cu emotie, cu amor, cu buna stiinta.

"Draga vaca,

Imi place foarte mult de tine si as vrea sa fim impreuna.

Te f.. in gura daca nu iti convine.

Cu dragoste,"

Si semnatura.

Radeam astazi cu aceeasi ea si o admiram. Si imi era draga. Pentru originalitate, pentru curaj, pentru lipsa totala de feminitate din strategia "da-i in cap ca-ti place de ea" pe care o au baietii cand sunt mici.

Deci...ce face Ea? Asteapta de la tine primul gest; in acest timp, te ignora complet. Cand gestul nu mai vine, risca totul si marturiseste. Dar pentru ca iti va/vei permite sa ii vezi slabiciunea, mai primesti si un "Na de-aici, sa te inveti minte!".

Desigur ca scrisoarea nu a avut efectul dorit. Dar lectia asta nu se invata niciodata, de nici o parte.

Ea va vrea sa fie mereu cea detasata, cea catre care sa vina El. Cand nu va mai putea sa astepte, se va duce la el, ca sa il sarute si sa ii dea apoi o palma.

El stie ca Ea vrea. Dar un orgoliu prea gadilat ii va da rabdarea necesara. Si va primi sarutul ca pe un prim trofeu. Zambind, primeste apoi si palma. Continua sa zambeasca, in timp ce ea se reintoarce la asteptare.

Asa incepe totul. Dar nu in liceu...

Compliment!?

2010-05-27T22:37:00.004+03:00

Cel mai frumos si cel mai infricosator lucru pe care l-am auzit vreodata: "Esti ca grupa ta de sange: buna pentru toata lumea".

La o scurta analiza de text, "bun pentru toata lumea" inseamna neutru. Chiar si un singur pas in sus sau in jos de la acest punct naste atitudini, sentimente, emotii complexe, fie pozitive, fie negative. In acest caz, pozitivul nu mai este pozitiv, este un rezultat asteptat: nu ti-ar trece niciodata prin cap ca ai putea sa primesti altceva decat ceva care sa iti faca bine.
Deci tot efortul, general uman dealtfel, de a placea, duce la neutralizarea caracterului.
Probabil asta e motivul pentru care admiram atat de mult firile temperamentale. Reci. Indiferente. Desi distructive si autodistructive, ele au o forta de atractie enorma.

Fie pozitive, fie negative, avem intotdeauna nevoie de emotii. Si de andrenalina. Este ceea ce umple o zi, este motorul trecerii timpului si bagajul de amintiri pe care il porti cu tine.

CONFLICTUL. Asa cum face deliciul unei piese de teatru, asa il face si pe cel al fiecarei zile. Si, in final, pe al tau...

Leapsa

2010-05-26T19:56:00.002+03:00

Am primit leapsa de la Alexandra . Cu o mica de-stil-propriu intarziere, iata, o preiau.

Crezi ca te-ai distrat in liceu? Asteapta sa vezi cum o sa fie studentia la Litere!

Completeaza formularul despre viata ta de acum si despre cum crezi ca va fi la Facultate, da mai departe leapsa la 3 prieteni si ai sansa sa castigi un abonament la Lynda.com pe o luna, un abonament pe un an la National Geographic, o tema Wordpress pentru blog de la Templatemonster.com sau 2 bilete la Congresul National al Studentilor la Comunicare.

Ani de Liceu:
Ore de somn/noapte - 8-9 ore
Cafele baute/zi - 1
Ore petrecute invatand - 0 sau ceva pe aproape
Prieteni - multi de tot. Nimeni nu pleca nicaieri. Tot veneau..
Filme/saptamana - 3 sau 4.
Certuri cu parintii - putine, aveam destul de multa libertate
Ultimul concert la care ai mers - nu am idee
Bautura preferata - Vinul rosu demisec
Locuri frecventate - cafenea care pe atunci se numea "Viena", Regie, baruri cat cuprinde
Vicii - Glume. Multe. Mereu. Tot timpul. Nu mi-a placut sa fiu serioasa.

Studentie:
Ore de somn/noapte - S-au redus considerabil. Iarna pentru ca aveam mult de lucru, vara pentru ca imi faceam de lucru.
Cafele baute/zi - De la doua in sus
Ore petrecute invatand - putine si productive
Prieteni - Mai putini. Au inceput, treptat, sa plece.
Filme/saptamana - aproape de 0
Certuri cu parintii - muuuuuuuulte. Nu mai am atat de multa libertate :)
Ultimul concert la care ai mers - Cargo
Bautura preferata - Cafeaua
Locuri frecventate - Lipscani. Universitate. Si tot ce inseamna asta.
Vicii - implicarea in prea multe, prea deodata.

Dau leapsa mai departe catre Clarisa, Mona, Veve.

Regulament:

Trebuie sa iti postezi pe blog sau pe facebook leapsa completata si sa o dai mai departe la 3 prieteni. Dupa ce ai postat pe blog, da un comentariu pe blogul de la Litere sub postul Leapsa: Ani de Liceu vs. Studentie(http://blog.litere.ro/index.php/2010/04/15/leapsa-ani-de-liceu-vs-studentie/), cu linkul catre leapsa ta si esti automat inscris in concurs. Castigatorii vor fi selectati in mod aleatoriu. La leapsa poate participa oricine peste 16 ani, liceean sau student.

Joaca de-a dumnezeu

2010-05-25T22:03:00.009+03:00

<< Atunci cand am inceput sa scriu, nu stiam cum voi sfarsi. Pana atunci, continui sa scriu >>

Stiai ca, lingvistic, avem puterea de a pune egal intre trecut si viitor? Explicatia: stam intre doi atunci, intre doua neanturi: inainte si dupa. Luand ca reper viata, neputand imagina nici inainte-de-noi-ul, nici dupa-noi-ul

In linii mici, trecut-prezent-viitor, luam ca reper palpabilul: prezentul. Prin urmare:

Acum nu imi mai am cei 22 de ani, dupa cum nu ii am nici pe urmatorii 20 sau 200. Am doar o tastatura, o mie de ganduri, un strop de melancolie si niste randuri in fata. Ma joc cu semne si cuvinte si in joaca ajung sa stiu ca nu am nici trecut si nici viitor; iar acum-ul este si el plimbat de colo colo, din timp viitor in timp viitor, pentru ca apoi sa ajunga prezent si sa fie aruncat, cat ai clipi, in trecut.
Fara acest prezent, nici trecutul si nici viitorul nu ar exista. Si cum nici prezentul nu exista decat in viitor si in trecut, atunci, ca si acum si atunci, devin ..oricand? niciodata? ce devin? S-a inventat vreun cuvant pentru asta?

Stiu doar ca mai pun un egal, la trecut, prezent si viitor.

Bine te-am gasit...

2010-05-25T17:23:00.003+03:00

Cu monotonia ta. Cu agitatia ta nervoasa. Cu priviri reci si gesturi grabite.

Cu rautatea si indiferenta ta; care ma plictisesc, ma enerveaza, ma intristeaza si ma infrang.

Si cu toata viata din venele tale.

Bine te-am gasit, deci! ...mi-ai lipsit.

Te salut, Departe..

2010-05-18T13:17:00.005+03:00

Totul e gata. Am facut o cafea si astept...

Inca o ora si plec. Apoi inca trei ore de asteptare pentru cele doua de sus, cu aparatul in mana si cu gandul aici.

Pe curand, tu...te regasesc, al meu Departe...

Zodiac - partea a doua

2010-05-10T23:33:00.005+03:00

Pentru ca nu se putea altfel: tocmai ce am aflat ca in 2010 izbucneste cel de-al treilea razboi mondial, sunt eliberate bombe atomice, saracia ajunge la extrem, cutremurele sunt omniprezente. Lista continua.
Concluzie: pentru intreaga omenire, 2010 este inceputul sfarsitului. Pentru Scorpion, acelasi 2010 este inceputul PUNCT
DECI: ori suntem al dracului de norocosi. Ori ne simtim bine in prapad. Ori toate previziunile astea sunt o porcarie.
Acum, nu vreau sa cred ca e un an bun (nu ma pricep sa ma prefac surprinsa). Nu vreau sa cred ca vin cele 7 plagi ale apocalipsei peste noi (e mai comod, cel putin deocamdata - si, la naiba, am hotarat deja ca sunt niste porcarii).
Iarasi deci: de data asta stau cuminte si iau fiecare zi asa cum este. De 24 de ore. Si ajung sa imi raspund la ultima intrebare.

Da, stiu ca oamenii traiesc asa cum simt si nu cum stiu. Se numeste autoconservare. E premiul de consolare pentru faptul ca STIM. Si le gand/esc. Mult si prost. Ce dovada mai buna decat ultimele doua posturi?

Zodiac

2010-05-07T17:52:00.007+03:00

Anul 2010 este al meu. Nu spun eu asta, au spus-o altii pentru mine. Si, desi am indeajuns de multa minte incat sa imi dau seama ca 2010 nu poate fi anul tuturor scorpionilor de pe planeta asta, ma incapatanez, totusi, sa cred ca anul asta este, pentru mine, ZA. ZA an din toata viata mea. Acum mi se implinesc visele, acum ma si imbogatesc, iau un avant nemaiintalnit si nemaiauzit in cariera. Cu sanatatea stau cam prost...si, potrivit estimarilor, sunt condamnata trei ani, incepand cu 1 ianuarie 2010. Nu conteaza: ce e important e ca mai am doar 7 luni ca sa fac din 2010 anul cel mai an.
Am inceput intr-o nota ironica si am ajuns sa cred iar ca poate-poate o samanta de adevar tot gasesc aici. Dar hai sa nu vreau bani, imi spun cu genele clipind mai des. Hai sa nu vreau recunoastere, faima sau vise implinite. Hai sa vreau sa cred nu ca 2010 este anul vietii mele, ci ca fiecare an, fiecare zi, fiecare moment este ZA. Si daca tot cred asta, inseamna ca stiu ca numai eu pot sa fac ca viata mea sa fie viata vietii mele.
Bun, stiu asta. Dar tu stii ca oamenii traiesc cu ce simt, si nu cu ce stiu?

Invitatie la vals in centrul istoric

2010-04-09T12:23:00.009+03:00

Sambata, 10 aprilie, 200 de oameni vor dansa pe melodia asta. Dansezi cu mine?

Aici am dansat. Aici ne-am jucat. Ne-ai vazut?

Punct. Si dupa.

2010-04-04T13:33:00.004+03:00

Intr-un punct pui deci, si inceputul, si sfarsitul; in el investesti curajul de a incheia, puterea de a nu uita si efortul de a o lua de la capat.

Ce mai faci, Departe?

2010-03-19T01:49:00.003+02:00

Cum esti astazi, unde pleci maine? Si cand imi voi aminti ca imi e atat de dor de tine?
Sa stai acolo unde esti...imi e dor de tine fiindca esti departe.

Mars fortat

2010-03-16T23:58:00.007+02:00

Cum faci tot timpul sa ajungi in locuri in care iti doresti sa fii, sa faci ceea ce iti place sa faci, sa fii langa oamenii langa care iti doresti sa fii si sa vezi apoi ca de fapt iti doreai cu totul altceva? Si nu numai ca iti doreai altceva, dar acel altceva ar fi fost mai bun pentru tine? ...stii ce e nevoie sa faci, dar alegi ceea ce trebuie. Si vei galopa din trebuie-n-trebuie, pentru ca asa trebuie sa fie. La dracu si cu trebuie, la dracu si cu italicele, la dracu si cu voi, la dracu si cu mine. Si daca tot ajung la el, o sa ii spun si lui sa se duca dracului.

Poveste

2010-03-02T13:43:00.004+02:00

Spune-mi ca, desi asculti melodia asta pentru prima oara, nu ai mai auzit-o undeva...

Monolog

2010-03-01T22:26:00.002+02:00

Cum se face ca atunci cand toata fiinta ta e angajata intr-un singur gest, si cu ochii inchisi poti gasi in el infinite semnificatii si bucurii, simpla dezvaluire a sa, cunoasterea lui de catre un altul, il aduce sub ochii tai deodata mic, umil, imputinat?

Poate pentru ca, oricum ai incerca sa dai unui gand o forma de recunoscut, cuvintele nu sunt atat de generoase ca sa il cuprinda; sunt, insa, indeajuns de greoaie sa il scufunde in ele.

...un mic ajutor, pentru ca cifrul gestului tau sa il aiba numai celalalt.

Partea I

2010-02-23T20:44:00.004+02:00

Incep...de la ultima noastra discutie. Cand ti-am vorbit si cand m-ai ascultat, cand ne-am fost, unul altuia, cel mai apropiat strain. A trecut ceva timp de atunci, peste care am ras si am plans, peste care am adunat oameni si amintiri si peste care timpul care va mai trece va aduce odata uitarea. Dar pana atunci, totul, pana la ultima litera din tine, te va pastra aici. Si, in tot acest timp, tu, in al tau acolo, te departezi pe varful picioarelor, si nu te aud plecand decat atunci cand raman cu tine.

Dupa-amiaza

2010-01-20T15:42:00.007+02:00

Am gasit pe cineva care imi seamana. Si care scrie despre oameni, despre case, despre cum ii place sa priveasca vietile straine de sine. Eu nu privesc in casele oamenilor decat atunci cand vreau sa vad o alta monotonie decat a mea.
In schimb, ce ma impresioneaza din sanctuarele straine este zgomotul distinct al tacamurilor de la ora mesei, cand stii ca toti s-au intors de la serviciu si se aduna in bucatarie. In special iarna, ritualul este tulburator....lumina obositoare a becului care va izoleaza de restul lumii, oboseala parintilor care vorbesc despre serviciu, mancarea calda cu muraturi si un la fel coplesitor...

McSunday, ploaie si mers.

2010-01-20T08:54:00.008+02:00

Dimineata, vreo sase si jumatate. Ies in muntii de zapada de afara, in intuneric si iarna. Si injur, de viata, de neamuri, de dimineata, de frig si de ianuarie. Sunt lenesa si somnoroasa si in prag de criza. De nervi.
Cumpar ziarul si in spatele meu vad un catel. Cand ma vede, incepe sa dea din codita. Il mangai un pic, intrebandu-ma cum naiba face de inca are chef sa traiasca. Si il vad...fericit. Si imi dau seama cat de puternica e viata in el. Si cum pretuieste o mangaiere pe care stie ca nu o va mai primi vreodata. Fara frica, fara dor apoi, si fara regret.
Si eu, noi, cei mari, cu toata puterea noastra de a domina viata cu tot ce e in ea, suntem totusi in afara vietii. Pentru ca ne creem voluntar o lume de la caldura careia sa o putem observa. Si trecem prin ea si nu ramane decat nisipul...

Am scris, prin liceu, un lucru pe care l-am inteles la fiecare varsta diferit. "Viata se aseamana cu valurile marii care se sparg intr-o stanca. Sunt unii care nu inteleg din ele decat nisipul".

Asta-i viata!

2009-11-26T14:00:00.006+02:00

Spui asta cand esti trist, cand faci o greseala, cand ti se greseste, cand imbatranesti, cand te gandesti la moarte. Si ce vrei sa spui, de fapt? Ca te resemnezi, ca accepti ca nu se poate altfel.
E cea mai mare greseala pe care o poti face, in acelasi timp singurul lucru care iti da cat de cat puterea sa mergi mai departe.
De ce, in final, sa spui asta e si sa privesti in alta parte? Pentru ca stii ca TREBUIE sa faci ceva ca sa continui sa fii om, sa functionezi, sa te misti la capatul pumnului de sfori care iti conduc fiecare miscare.
Dar pleci de fiecare data altcineva. Mai intelept, mai precaut, mai batran.
Deci...asta-i viata: O succesiune de morti ale celor care ai fost.

Lectie

2009-11-24T13:17:00.005+02:00

Fericirea tine atat cat e pretuita cum se cuvine. Iar omul nu pretuieste decat ce obtine greu.

Tablou

2009-11-20T17:15:00.010+02:00

Cismigiu, iarna, seara. Bancile adorm in lumina slaba, in zgomotul surd ce vine dinspre patinoar. Putina curiozitate si se desluseste un zgomot distinct. Al serii care se petrece, al oamenilor care zboara pe gheata, al vietii pe care aproape ca o simti.
Si apoi vezi...o mana strangand pe alta, un fular care dispare repede in multime, si multimea care fuge in cercuri. Vezi, in acele cercuri, tot atatea lumi, in care fiecare alearga pentru a il ajunge pe celalalt, pentru a il intrece, pentru a il lasa apoi in urma. Inconstienti si fericiti, rad, se joaca, se lovesc si se ridica.
Ii invidiezi, pentru ca sunt acolo. Si pentru ca nu vad nici cat e ceasul, nu observa nici ca e frig. Nici macar pe ceilalti nu ii vad. Ei continua sa alerge, mereu in aceleasi cercuri, nici macar gandind ca exista altceva in afara de aici. Impartiti acum-ul...insa acolo e departe...la vreo douazeci si unu de ani distanta.
Pret de un hohot, insa, mergi si tu acolo. Aceeasi gheata iti da emotii, acelasi vant te pune in miscare si aceleasi cazaturi te fac sa razi.
Intorci apoi privirea si pasii devin siguri. Peisajul se ascunde in lumina, zgomotele se intetesc. Iar rasul devine acum zambet.

Astazi soarele zambeste

2009-11-19T14:43:00.002+02:00

Dar nu isi arata ochii. Asta doar ca sa nu isi vada zambetul. Fiindca nu e obisnuit sa minta..

Te poti intoarce in timp

2009-10-21T12:11:00.003+03:00

Cum, ma intrebi. Pai simplu. Nu iti trebuie masinarii, inventii sau nebunie. Ci doar un pic de nesansa. Dar asta te va duce inapoi numai in timpul tau. Te intorci la a fi mic, la a nu avea nimic. Castigi insa perspectiva, din nou. Chiar si dupa ce pierzi tineretea, iti ramane perspectiva. Doar ca...nu a vietii.

P.S. Ramane bucuria de a ii vedea pe ceilalti bucurosi. Si nu trebuie decat putin...atat cat poti darui o data.

Bucuresti.....si lumea

2009-10-04T15:05:00.006+03:00

Am ajuns din nou in Bucuresti. Si am parasit lumea. Pentru Bucurestiul meu, de care nu ma pot lipsi si de care fug constant.
iata cum arata lumea...

Plimbare

2009-09-23T23:05:00.002+03:00

O pisica neagra. In gradina. Pata neagra mi-a atras atentia. E nemiscata. Inainte de toate, zgomot. Doua pisici se bat; scot sunete ciudate, ma bufneste rasul. Dar nu e amuzant. Pisica neagra fuge. Nu, nu cea din gradina. Ea a aflat sfarsitul. Al luptei si al ei deopotriva.
Si acum, o poveste despre doua pisici!?
Le vad uneori pe dupa un bloc din spate. Dorm imbratisate. Au mancare intr-un castronel. Impreuna.
Nu. Ma reintorc la pisica MEA. De ce a mea? Pentru ca nu isi mai apartine, ci este acum a privirii mele. Sunt singura care o priveste, cu pieptul intredeschis, asezata pe o parte. Labutele intinse. Am sperat sa doarma, dar poti ghici nemiscarea pieptului sau. Un cadavru ramane un cadavru. A devenit. Din pisica ce a fost odata, din fiinta.
Gura este de un visiniu-inchis. A sangerat, dar nici urma de rana pe blana lucioasa. E perfecta. E perfecta in frig. Si in incremenirea gri-ului din dupa-amiaza asta. In viata, as fi iubit-o. O iubesc si pentru ca a murit. Moarta, o contemplu.
Pentru ca nu pot contempla viata. Mi se impune sa o traiesc.
Pisica moarta. Perfecta. Libera de fire. Perfecta si libera...si moarta; FIINDCA e moarta.
La ce mai folosesc ambele dupa moarte? Dar daca ar folosi, daca s-ar gasi un strop de utilitate aici, atunci pisica nu ar mai merita contemplata. Nu ar mai fi frumoasa.
Si totusi fara scop nu existam. In cazul asta, frumosul e si el un scop. Caci chiar si fara scop, luptam. Pentru lupta...lupta devine ea insasi scop. Care ne e lupta? Sa fim liberi, sa fim perfecti. Daca nu se pot castiga decat in moarte, e limpede de ce ne temem de ele. Ne luptam ca sa traim, nu ca sa murim. Vrem sa fim perfecti. Aici. Insa din comoditate ne desenam perfectiunea, pe care niciodata, in orice limite am incadra-o, nu o vom atinge. Nu vrem, in final, sa fim perfecti. Doar sa ne mintim constiinta. Asa, prin efort, suntem absolviti de vina de a fi imperfecti. "Omul e supus greselii".
Si sfarsitului. Luptam, deci, cu greseala, cu nevoia de ceilalti, cu frica de singuratate, cu libertatea si cu frica de ea, desi stim ca totul se termina. Suntem puternici pentru ca traim si slabi pentru ca traim.
Pisica moarta. Odata cu ea a murit si cea care a ramas sa lupte. Dar prima a fost egoista, caci s-a sacrificat pentru cealalta. Aceasta cealalta cui se va sacrifica? Nu va fi nici sacrificiu, nici companie, nici caldura, nici siguranta. Va fi doar o pisica neagra. Necunoscuta si compatimita. Straina de cea care a fost; la fel cum strain este si cadavrul, pe care a doua zi il gasesc in acelasi loc...
P.S: Viata e un efort continuu. Si obositor. Moartea e usoara.

Am totul. Si imi doresc tot ce am.

2009-09-23T14:39:00.000+03:00

Astazi nu e o zi buna. Pentru ca nici macar nu stiu cum as putea sa o fac sa fie mai buna. Adica ma pot gandi la o melodie pe care as vrea sa o ascult. Mai devreme, m-am gandit ca m-ar inveseli daca as manca. Pe urma mi-am aprins o tigara. Dar nu. Nu sta in puterea mea ca eu sa ma simt mai bine.
Depind de cei din jur, dar SUNT pentru ei contextual. O secunda, un minut, un pic de timp. Si apoi? Ma reintorc la tigara, la mancare sau la muzica.
In final, nu am nevoie de atentie. Imi doresc atentia celor care nu ma vad. Si am atentia celor pe care nu ii vad. Dar nu trebuie sa vad ca sa iubesc.
Pe asta ma bazez cand ochii nu sunt indreptati spre mine.

Cand nu am mai avut de ales...

2009-09-17T13:53:00.000+03:00

Am ales sa nu fiu bolnava. Desi sunt racita si imi ard toti porii, astazi nu sunt bolnava. Nu dorm, nu beau ceaiuri si nu iau medicamente.

Si, desi nu sunt bolnava, nici sanatoasa nu imi par a fi.
De asta, cred ca nu am de ales, decat sa aleg boala, pentru a alege, de fapt, sanatatea.

Cine a ales pentru mine sa vreau sa fiu sanatoasa?